Bunicii mei erau casatoriti de mai bine de jumate de secol si aveau un joc al lor pe care il jucau inca de pe vremea cand se intalnisera prima data.Scopul jocului era sa scrie cuvantul "shmily" intr-un loc din casa, stiut numa de cel care il scria,iar celalat trebuia sa il descopere.Scriau pe rand cuvantul "shmily" prin casa, si indata ce celalat il gasea, era randul lui sa-l scrie.
Scriau "shimily" tragandu-si degetele prin cutiile cu zahar si il scriau cu colorant alimentar pe geamul aburit al curtii interioare, unde bunica ne dadea sa mancam budinca calda facuta in casa. "Shmily" mai scria pe oglinda aburita dupa un dus fierbinte,unde reaparea de fiecare data dupa o baie.La un moment dat bunica a dereluat chiar un sul intreg de hartie igienica, ca sa scrie cuvantul pe ultima portiune de hartie.
Nu era loc unde sa nu se poata rasari acest cuvant.S-au gasit biletele pe care erau scrise in graba "shmily" in bordul masinii,pe banchete sau lipite pe volan.Erau indesate in vreun pantof,sau varate sub perna."Shmily"era scrie pe prafum de pe camin sau in cenusa din camin.Cuvantul acesta misterios era o parte importanta din casa bunicilor tot asa cum era mobila.
Mi-a trebuit timp sa apreciez adevarata valoare a jocului pe care il jucau bunicii mei.Scepticismul meu nu ma lasa sa cred in dragostea autentica-o dragoste pura si trecuta prin incercari.Nu am avut insa niciodata indoieli in privinta relatiei dintre bunicii mei.Nu se rezuma doar la micile lor harjoneli;era un mod de viata.Relatia lor se baza pe un devotament si o afectiune patimasa pe care doar putini au norocul sa le incerce in viata.
Bunica si bunicul se tineau de mana ori de cate ori aveau ocazia sa o faca.Isi furau sarutari ori de cate ori se ciocneau unul de altul in bucataria lor micuta.Se completau unul pe celalat cand vorbeau si faceau impreuna cuvinte incrucisate.Bunicua imi soptea la ureche ce dragut era bunicul si ce batranel chipes se facuste.Avea pretentia ca stiuse ea bine "ce sa aleaga" Inaintea fiecarei mese, isi plecau amandoi capetele si multumeau lui Dumnezeu , minunandu-se de darurile lui: o familie minunata,o soarta fericita si faptul ca se aveau unul pe celalat.
Dar in viata bunicilor mei s-a ivit o negrura: bunica avea cancer la san.Boala aparuse prima data cu zece ani in urma.Ca intotdeauna bunicul era vesnic in preajma ei.O mangaia in camera lor galbena, care fusese zugravita astfel incat bunica sa fie intotdeauna inconjurata de lumina blanda a soarelui, chiar si atunci cand se simtea rau ca sa poata iesi din casa.
Acum cancerul ii ataca din corpul.Sprijinindu-se intr-un baston si de bratul sau ferm al bunicului,au continuat sa mearga impreuna la biserica in fiecare dimineata,Dar bunica era din ce in ce mai slabita,pana cand intr-o zi n-a mai putut pleca de acasa.O vreme bunicul s-a dus singur la biserica,unde se ruga la Dumnezeu sa vegheze asupra sotiei sale.Intr-o zi insa,s-a petrecut lucrul acela de care ne era groaza tuturor.Bunica s-a prapadit.
"SHMILY" .Acesta era cuvantul inscriptionat pe panglicile roz ale jerbei la inmormantarea bunicii.Cand cei veniti la priveghi s-au imprastiat pe la casele lor,matusile,unchii,verii si ceilalti membrii ai familiei s-au adunat pentru ultima data in jurul bunicii.Bunicul s-a mai apropiat un pas de sicriu si, tragand stangaci aer in piept, a inceput sa-i cante.Printre lacrimile si durerea lui, s-a inaltat un cantec de leagan duios si plin de simtire.
Zgudita in tristetea mea,n-am sa uit niciodata acea clipa.Am priceput atuncii ca,desii nu aveam cum sainteleg profunzimea iubirii lor,avusem marele noroc sa fiu martora la frumusetea neasamuita a acestei iubiri.
S-h-m-i-l-y: See how much i love you !
Bunico si bunicule, va multumesc ca mi-ati deschis ochii!
( Laura Jeanne Allen )
